Primele contacte
Îți amintești momentele frumoase de la vârsta de 8 au 9 ani? Ai primit o jucărie nouă și erau foarte entuziasmat sau entuziasmată. Alergai prin casă imaginându-ți că ești un șofer iscusit sau un pilot de avioane experimentat. Erai atât de captivat de ceea ce făceai, totul părea atât de real! Simțeai vântul care îți bate în față, manevrele făcute în ultimul moment pentru a evita obstacolele, erai de neoprit. Deodată apare o problemă. Mașina ta scapă de sub control, avionul începe să piardă altitudine și...buff! Vaza preferată a mamei zace în zeci de cioburi pe jos.
Deodată auzi: Cine este responsabil pentru dezastrul acesta? Inima încpe să-ți bată din ce în ce mai tare, îți muști buzele, te uiți în jos și dacă ești suficient de curajos spui aproape în șoaptă eu sunt vinovat. Apoi urma să simți revărsată asupra ta supărarea părinților și instituirea „dreptei” pedepse. Acum provocarea ta era să găsești o cale de a gestiona supărarea adulților și neplăcerea sanțiunii impuse de ei. Evident, ți-ai învățat lecția. Nu este o idee bună să-i superi pe „cei mari”. Dar ce s-a întâmplat cu vaza?
În viitor va fi diferit. Oare?
Lucrurile nu s-au schimbat fundamental odată cu maturizarea. Cei din jurul tău ți-au transmis (mai ales când erai în situații pe care nu le agreai) că ești cel puțin în parte responsabil, adică „ți-ai făcut-o cu mâna ta”. Te simțeai furios și totodată descurajat, dezamăgit. Îți veneau în minte tot felul de întrebări. Cum aș fi putut face altfel? De unde să fii știu că va apărea și acest lucru? Apoi se se instalează un sentiment de vinovăție și culpabilitate, dacă ascultam de... . Și rezultatul? Este privit mai mult ca o pedeapsă pentru că „nu ai ascultat atunci când a trebuit”.
Nu este de mirare că la auzul cuvântului responsabilitate mulți oameni încearcă un sentiment de teamă sau chiar anxietate. Primul lucru la care se gândesc este: sunt oare vinovat cu ceva? O să fiu pedepsit? Va trebui să plătesc în vreun fel?
Reabilitarea responsabilității
Ideea de responsabilitate are la bază trei premise:
1) Puterea
Exercităm un control asupra unui lucru sau situații
2) Proiectul
Răspundem față de modul în care am exercitat acel control, trebuie să dăm explicații, să justificăm ceea ce facem. În fața cui? A noastră, a societății și a unei entități metafizice (Dumnezeu, Viață, Univers, Umanitae etc). Justificare își găsește explicația în ideea de motivație care este integrată în proiectul vieții noastre. De ex: m-am dus la facultatea X pentru că vreau să devin doctor. Vreau să devin doctor pentru că...
3) Modelarea lumii înconjurătoare
Mai devreme sau mai târziu urmează consecințele, dacă modul în care am acționat nu respectă un anumit standard suntem sancționați altfel suntem lăsați în pace ori cel mult lăudați.
Toate aceste trei premise sunt sursa libertății umane. Avem forța necesară pentru a influența realitatea din jurul nostru. Putem să ne imaginăm mai multe scenarii posibile și să găsim motive pentru a urma o anumită cale (justificarea) și nu alta.
Suntem direct afectați de decizia luată. Acest lucru devine temelia proiectului personal al vieții noastre. În acest stadiu sunt nevoit să răspund la întrebarea: Sunt deacord cu ce mi se întâmplă? Îmi este benefic? Cum mă va afecta în viitor? Pentru a putea răspunde la aceste întrebări avem nevoie ca mai întâi să cunoaștem ce ne place, ce ne dorim, ce putem suporta și ce preț suntem dispuși să plătim.
Din păcate însă, accentul aproape exclusiv asupra ultimei premise, cea referitoare la consecințe, a fost transformată în pedeapsă. Resposabilitatea devine astfel un lucru de temut, o povară. Cum aș putea oare să garantez un anumit rezultat când sunt atât de mulți factori pe care nu îi pot controla? Cum pot evita să fiu sancționat când nu am nicio opțiune, când forțe mai puternice decât mine mă obligă să acționez într-un anumit fel? Cum pot să fiu sigur că această acțiune și nu alta este cea mai potrivită pentru mine? Toate aceste întrebări apar pe fundalul „încurajator” al timpului care trece (fără să-l putem opri), obligându-ne să luăm o decizie pe care mai târziu nu o putem schimba (nu putem da timpul înapoi și să readucem exact situația inițială în prezent).
Între frică și încredere
Consecințe. Ai o singură șansă. Incertitudine. Toate acestea ne fac să ne simțim mici, vulnerabili, speriați și nehotărâți. Mai rămâne un singur pas (foarte mic) până la panică. Vestea bună este că avem puterea de a influența mediul în care trăim (social și fizic) și totodată suntem influența de acesta.
Așadar ești responsabil pentru viața ta. Responsabil nu însensul tradițional al cuvântului, acela de a fi vinovat pentru ceea ce trăiești, neplăcerile și suferințele fiind o „pedeapsă” pe care ești obligat să o suporți.
Vorbim despre responsabilitate în sensul împuternicrii asupra propriului destin. De ce? Dacă situația din prezent își are unele rădini în ziua de ieri atunci ziua de mâine este creată de tine ACUM, în prezent! Filozofii și psihologii umaniști i-au redat omului demnitatea, iar aceasta nu-i mai poate fi negată.
Firesc, în mintea ta poate va apărea următoarea întrebare: dacă suntem atât de liberi și avem o așa mare putere de a ne influența condițiile în care trăim, cum se face că experiența de zi cu zi pare să spună exact contrariul?
La această întrebare îți voi răspunde în articoele următoare.
Comments