Partea II – un exemplu concret
Dacă în Partea I ai aflat că psihologii sunt oameni ca și tine, acum vreau să-ți prezint o metodă prin care poți gestiona conflictele. Această metodă nu este o „rețetă”, o „pilulă magică”. Ea oferă câteva principii utile la care să reflectezi și pe care să le aplici în funcție de situația și personalitatea ta.
Problema: Odată, vorbisem cu prietena mea că ar fi frumos dacă ne-am întâlni cu niște prieteni de-ai ei care treceau prin București. Lucrurile nu au fost stabilite, ci au rămas la stadiul de idee (în opinia mea). Detaliile concrete s-au amânat până într-o zi de sâmbătă dimineața când ea era în continuare relativ nehotărâtă dacă să mergem împreună pentru a lua prânzul cu ei. Lucrurile au fost de așa natură încât, pentru a fi și eu prezent, trebuia să mă îmbrac imediat și să ies pe ușă apoi să mă întorc acasă cam peste vreo 3 ore, deoarece prietenii își continuau drumul spre casă iar prietena mea trebuia să meargă la serviciu (unii oameni muncesc prea mult).
În fața acestei opțiuni, reacția mea a fost clară și directă: „nu vreau să vin, este prea multă bătaie de cap și devine obositor…e sâmbătă, prefer să mă mai relaxez”.
Ea fost luată prin surprindere și mi-a reproșat că sunt egoist, că pun interesul și comoditatea pe primul plan și că nu am respect pentru prietenii ei, inclusiv față de ea.
Ca toate conflictele care se respectă, conversația s-a terminat pe „picior de luptă”, amândoi închizând telefonul îmbufnați.
Lecțția I: Partenerul nu este inamicul, ci un aliat indispensabil în rezolvarea problemei
Conexiunea cu o altă ființă umană este o nevoie esențială. Fără o asemenea relație echilibrul și bunăstarea noastră psihică sunt în pericol.
Relația cu familia, prietenii, colegii, vecinii, membri comunității în care locuim, contribuie la fericirea noastră. Dintre acestea, relația cu partenerul de cuplu deține o pondere importantă. Cu partenerul suntem cel mai apropiați (intimi) și totodată este persoana cu care ne petrecem o bună parte din timp.
Nu întâmplător divorțul și căsătoria fac parte din primii 5, cei mai importanți factori de stres din viața unei persoane. [i]
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să conștientizez faptul că eu și prietena mea nu suntem într-o luptă, ci aliați. Amândoi am ieșit cu mici „zgârieturi” care vor necesita puțin timp ca să treacă, dar un pic de grijă nu strică. De aceea i-am trimis un mesaj în care i-am arătat că îmi pasă de ea (am verificat vremea și i-am sugerat să-și ia umbrela și m-am oferit să-i trimit un Uber dacă va fi cazul)[ii].
Aceste lucruri nu au făcut miracole, în continuare era supărată pe mine, dar au pregătit cadrul pentru o discuție productivă.
Totodată a fost o modalitate prin care să câștig cooperarea ei fără a face ceva ce nu-mi doresc.
Lecția II: În general, conflictul ascunde mai mult decât se vede la suprafață
Primul pas m-a ajutat să mă distanțez puțin de acele emoții puternice „de luptă” și să mă gândesc la sensul (scopul) sentimentelor mele.
Având în vedere felul în care am perceput evenimentele importante din viața mea (mai ales din copilărie), una din „concluziile” pe care le-am tras a fost că nu vreau să fiu controlat de altcineva. Au fost mai multe situații în care am simțit că „sunt obligat” să fac ceva ce nu-mi place pentru simplul motiv că nu știam cum să mă opun în timp ce-i vedeam pe alții cum „scapă”.
Așadar, o zi de sâmbătă dimineața în care plănuiam să mă relaxez, să citesc ceva, a fost „amenințată” de o solicitare pe care am perceput-o cu potential imperativ.
O modalitate prin care eu am ales să nu mă las controlat este aceea de a nu le face celorlalți pe plac dacă aș considera că acest lucru „m-ar costa” prea mult.
Pentru prietena mea, relația cu ceilalți este esențială. Îi place să cunoască oameni și să vorbească cu ei. Concluzia la care a ajuns în urma experiențelor personale a fost că „vrea să aibe grijă de oamenii din viața ei” și că „diferențele de opinie îi pot îndepărta pe oameni unii de alții pentru că aceștia s-ar simți răniți”. Puține lucruri cred că i-ar produce mai mult stres decât situația în care ar trebui să aleagă între prieteni și partenerul de cuplu ori între doi prieteni apropiați.
Acum cred că devine destul de clar cum „jocurile de culise” (neconștiente) au „aranjat” un conflict ca la carte.
În acest sens, conflictele sunt o sursă unică prin care ne putem cunoaște pe noi înșine. Fără ele, am fi „orbi” cu privire la ce este cu adevărat important în viața noastră.
Ceea ce oamenii ajung să afle în psihoterapie este faptul că, odată recunoscute aceste convingeri de bază, pot fi folosite în mod conștient. De multe ori nici nu trebuie să le schimbăm. Este suficient să le cunoaștem, să avem o idee despre cum s-au format, să le acceptăm și să le negociem cu celălalt.
În loc să „fim folosițit” de propriile idei, noi ne folosim de ele pentru a atinge scopurile dorite.
Lecția III: Negocierea nevoilor
Acum ai deja o idee rezonabilă despre ce anume te-a rănit în discuția cu partenerul. Ai realizat că nu este vina nimănui. De fapt, în negociere „stabilirea vinovatului” este înlocuită cu „câștigarea cooperării”.
Multe persoane sunt aproape uimite să realizeze că de fapt au mai multe lucruri în comun decât și-ar fi imaginat. De pildă, în cazul meu, atât pentru mine cât și pentru prietenmea, libertatea și autonomia sunt valori importante.
Uneori poate fi necesar să treacă o perioadă de timp pentru ca lucrurile să se mai liniștească. Apoi poate fi util să faci câteva gesturi care să arate că îți pasă de partenerul tău.
Pregătește o cină draguță, adu-i un buchet cu flori, gândește-te la ceea ce îi place, ce-și dorește, ce îi este util și vezi ce poți face în acest sens. Scopul nu este să spui „îmi pare rău, sunt vinovat” (mai ales dacă nu crezi asta) ci să-i spui „îmi pasă de tine, ca persoană și vreau să-ți fie bine”.
Apoi discutați despre ce s-a întâmplat. Umorul nu strică, dar să fie cu măsură.
Discutați înlocuind persoana II („tu ai făcut”) cu persoana I („eu am simțit că”).
În cazul meu, o cină drăguță, un film pe Netflix și o bătaie cu perne, au pregătit o atmosferă deschisă și sigură pentru o discuție care a durat cam o oră. În această discuție am vorbit despre noi, despre ceea ce simțim, despre ce este important pentru noi și apoi l-am ascultat pe celălalt.
Nu am criticat ce a spus celălalt, am cerut clarificări. Nu am pus la îndoială, am acceptat.
În final am făcut propuneri despre ce putem face fiecare. Ea a propus câteva opțiuni în legătură cu ce ar putea face diferit. Apoi le-am negociat. Eu am făcut la fel.
Acesta e un proces care necesită timp, într-un fel este ca atunci când potrivești apa la duș. Dai mai tare, mai încet, mai cald, mai rece, până când găsești combinația cea mai bună.
În cazul nostru, faptul de a vorbi clar, de la început despre importanța unui eveniment și a menționa în mod concret dorința ca celălalt să ne însoțească a părut o variantă bună.
Totodată, acum știm amândoi câteva detalii „intime” unul despre celălalt și atunci când vor apărea următoarele neînțelegeri vom avea o idee mai clară despre „sensibilitățile” noastre.
Concluzie
O relație autentică nu este o relație în care conflictul și neînțelegerile lipsesc. Aceasta ar fi nerealist și felul în care partenerii s-ar raporta unul la celălalt ar deveni aproape un ritual. De la ritual la înstrăinare nu rămâne decât un singur pas.
O relație autentică este o relație în care ambii parteneri se cunosc, se descoperă și se acceptă necondiționat având ca scop binele celuilalt. Aceasta nu înseamnă „să lase de la ei”, „să treacă cu vederea”, să evite conflictul. Dimpotrivă, presupune acceptarea conflictului, înțelegerea acestuia și negocierea lui. Doar așa partenerii se pot baza unul pe celălalt și pot forma un cuplu solid. Ei nu sunt inamici, doi luptători aflați în ring curioși să afle cine este mai puternic. Ei sunt doi camarazi care „luptă împotriva unui inamic comun”.
Atât timp cât sunt într-o relație, ei au nevoie să se bazeze unul pe celălalt. Din acest motiv, trebuie să se cunoască bine și să-și respecte nevoile.
Comments